Cashback – conceptul care ne aduce bani inapoi

Desi in alte tari conceptul de cashback este destul de dezvoltat, in Romania aceasta notiune de-abia acum incepe, cu timiditate, sa fie folosita.  Dar ce inseamna cashback? Dupa cum spune si numele, reprezinta o suma de bani care ti se intoarce in contul tau, de fiecare data cand achiti un produs pe care vrei sa-l achizitionezi.

Acest concept este intalnit in site-uri ce ofera cashback, carduri bancare cu program cashback atasat, programe de fidelizare a clientilor cu o componenta cashback, etc.

In acest articol doresc sa ma refer strict la site-urile romanesti care ofera cashback. Aceste site-uri au o serie de magazine online partenere, de la care obtin un anumit discount pentru comenzile pe care le efectuam noi. Acest discount este impartit intre site-urile care ofera cashback si noi, cumparatorii de produse si servicii.

Este necesar un simplu cont creat pe site-urile care ofera cashback, pentru a putea beneficia de acest program. Astfel, in loc sa accesam direct magazinul online de unde vrem sa achizitionam produsul dorit, accesam in prima faza site-ul care ofera cashback, dupa care suntem redirectionati catre magazinul care comercializeaza produsul dorit. Dupa achizitia produsului, procentul specificat ca fiind cashback, este alocat contului nostru, de unde il putem transfera in contul nostru bancar la atingerea unui anumit prag, care in majoritatea cazurilor este 50 de lei.

Cele mai cunoscute site-uri romanesti care ofera cashback sunt:

- www.cashcow.ro ;

cashcow

- www.cashback365.ro .

cashback365

Este pacat ca inca nu se foloseste la potential maxim acest concept in tara noastra si ca    exista un numar relativ mic de magazine online partenere ale site-urilor ce ofera acest beneficiu. Totusi, urmarind trend-ul ascendent al cumparaturilor online din ultimii ani, precum si al site-urilor cu reduceri colective, sunt convins ca intr-o foarte scurta perioada de timp acest concept va fi din ce in ce mai valorificat de jucatorii din mediul online.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>